Buckle

01

Adresa:

Str. Manastirii nr.1A, Slatina

02

Telefon:

0349/409270

03

Email

cjcpctolt@yahoo.com

Tudor Diaconeasa

Tudor Diaconeasa

Imprimare Email
(0 voturi)

Ouăle încondeiate din Oboga, singurul loc din Oltenia în care se mai practică această activitate în mod tradiţional, sunt frumoase prin simplitatea şi naivitatea cu care sunt lucrate.

Din aceste două ultime însuşiri ele „îşi trag” renumele şi valoarea. Şi din faptul că ele „reprezintă mereu ceva”.
Modeste şi cu motive relativ puţine la număr, ele au făcut posibilă categorisirea „Ouă de Paşti din Oboga”, ceea ce poate însemna un rang dobândit în arta populară oltenească. Tricromia negru, roşu, portocaliu sau galben dă specificul acestui centru, alături de alte note distinctive: folosirea culorilor vegetale, obţinute din coajă de arin (negru), coajă de măr (galbenul) şi petale de flori de mac (roşul), precum şi motivele specifice atât ceramicii, cât şi ouălor încondeiate: cocoşul, păunul, vulturul, broasca, peştele, pomul vieţii, mărgăritarul, frunza de jugastru, ghinda, fierul plugului, steaua cu opt colţuri, calea rătăcită.
Ouăle de Paşti din Oboga nu se supun prin desenele lor clasificărilor amintite şi nici nu impun o taxonomie aparte. Desenul lor, adesea naiv, aşezat pe suprafaţa oului ca pe o foaie de hârtie rotunjită, nerespectarea tiparelor volumetrice, nesupunerea şi neatârnarea faţă de stilurile altor zone, opace şi rezistente în calea inovaţiilor generalizate, arhaicitatea vădită în tehnicile de lucru, în mentalităţi şi simboluri speciale, toate acestea dau o viaţă şi un sens aparte acestui vechi meşteşug la Oboga.
Astăzi, la Oboga mai lucrează ouă încondeiate meşterul  Tudor Diaconeasa care a predat arta încondeierii ouălor în mâinile câtorva copii din localitatea Călui.
Caracteristica acestui centru renumit de ceramică este aceea că cei mai mari olari au fost şi cei mai renumiţi încondeietori de ouă.
„Eu m-am născut în 1926, pe 19 decembrie. Pe tatăl meu îl chema Constantin Diaconeasa şi a fost olar vestit. Şi bunicul meu, Marin Diaconeasa, a fost olar. Amândoi au încondeiat şi ouă. Eu nu am urmat olăria, pentru că tata nu a vrut ca să învăţ. Îmi zicea că este prea grea şi migăloasă, că trebuie să stai toată ziua să dai cu pământul pe târcol. A fost şi un fel de delăsare din partea mea, că nu mi-a plăcut să stau cu fleiciul pe mâini. Am încercat, dar nu pot să spun că eu ştiu să fac oale sau ceramică din asta de-a noastră. Dacă încerc să fac un taier, adică o farfurie, aşa cum se zice pe la noi, nici mie nu-mi place să mă uit la ea. Aşa că eu am moştenit de la tata şi de la bunicu’ doar îndeletnicirea asta - încondeiatul de ouă. Aşa m-am pomenit eu cu încondeiatul din familie. Cam de pe la 8 ani am început să mă joc, iar pe la 14 ani îl imitam bine pe tata, care nu mai putea să lucreze. Tatăl meu a fost cu adevărat premiat şi apreciat de muzee. El lucra mult la comandă. Am văzut şi la Sibiu, şi la Bucureşti ouă făcute de el, de-acum 50 de ani. Sunt şi vase lucrate şi de tata şi de bunicu’ în muzee. Unul dintre ele este cu Hora Unirii şi am încercat să fac şi eu la fel pe un ou mai mare, de gâscă. Şi eu lucrez la comandă; îmi cer muzeele, dar şi oamenii de la Craiova sau de aici din sat. În ultima vreme au venit cei care lucrează în Spania sau care au rude acolo, că dacă se duc la ei vor să le ducă ceva de acasă, ca să le amintească de locul de unde se trag. Ceea ce fac eu este ceva specific, de aici, de la noi, nu mai există în altă parte. Sunt foarte frumoase ouăle pictate din Bucovina. Mie îmi plac foarte mult; ce nu-mi place la ele este că sunt date cu lac pe deasupra şi uneori sare lacul de pe ele. Am învăţat de la cei care încondeiază acolo mai multe lucruri, printre care să-mi fac şi eu coadă mai lungă la condei şi să mă sprijin cu degetul de ou, că înainte ţineam condeiul în mână în altă poziţie decât îl ţin acum; îl ţineam în podul palmei şi îmi mai tremura mâna la desen. Am văzut la Muzeul Ţăranului ouă de struţ încondeiate pe două părţi: pe o parte era pictată Maica Domnului cu Iisus în braţe şi pe altă parte - Cina cea de Taină. Costau trei milioane, dar erau foarte frumoase. La târguri, ceilalţi vând mai repede şi mai bine decât mine, dar şi eu le dau până la urmă pe toate şi mulţi oameni vin şi îmi spun: «Ce ouă frumoase faceţi, domnule Diaconeasa!». Pe mine mă bucură aprecierile lor şi îmi place că ouăle cu model de Oboga reprezintă ceva, înseamnă ceva anume, dar o să mai vorbim despre asta. La ouăle noastre rezistă culorile pentru că sunt naturale. Mie mi-ar părea rău să se piardă obiceiul nostru, pentru că acum eu sunt bătrân şi nu ştiu cât oi mai lucra; mă văd eu că de multe ori nu prea mai pot să fac, nu mai am aşa multă tragere de inimă. Dar am învăţat mai mulţi elevi la şcoala din Călui, timp de patru ani de zile, şi pe alţii de la un liceu din Slatina. Sper ca cineva din ei să continue. Erau printre ei câţiva foarte talentaţi, care au învăţat să lucreze chiar ca mine, sau poate şi mai bine. Acum să explic cum procedez; mai întâi strâng ouăle de la găini, le spăl bine, cu săpun făcut în casă; le pun la uscat; le şterg cu un prosop curat. În general, soţia se ocupă de fazele astea. Tot ea mă mai ajută şi la vopsit; după ce fac prima mână de alb, nu mi-e frică s-o las să le termine. Apoi, altă fază este când se goleşte oul de conţinut; cu o rozetă mică de metal, cu care înţep oul la cele două capete; fac două orificii - unul sus şi altul jos - amestec cu acul sau cu o sârmă subţire în el; suflu ca să se golească sau trag cu para de cauciuc. Acum sunt căutate astea, cu albuşul şi gălbenuşul scoase, dar înainte le lăsam aşa, întregi, dar se mai spărgeau şi se stricau printre ele. Acum eşti sigur că nu se mai strică şi aşa, golit, oul va trăi mult. Din experienţa mea, un ou care este negolit până la 20 de ani, când îl mişti în mână trocăne, de la 20 de ani în sus face un zgomot mai mic, apoi peste mai mult timp face un zgomot ca şi cum ai băga o alice sau o jucărie într-o cutie. Ce rămâne înăuntru se transformă într-o mărgică, ce pare a fi chihlimbar. După ce am pregătit ouăle cum am spus, se începe încondeiatul cu ceară fierbine, cu un condei. Condeiul este o bucată mică de lemn, ca un creion plat, cu un orificiu în care se introduce o pâlnie foarte mică de metal, foarte subţire în vârf, ca un ac, prin care se scurge ceara pe ou. Lemnul este prins de metal printr-o sârmă subţire de cupru, care ajută în timpul trasării modelului şi la menţinerea temperaturii cerii. Eu am văzut la tatăl meu că avea condei de argint; bătea argintul aşa de bine şi îl subţia de-l aducea pe vârful acului, aşa cum e pixul. Fac apoi conturul cu ceară. Aceasta este prima mână, aşa îi zicem noi, este mâna de alb, adică modelul pe care îl facem acum rămâne la final cu contur alb. Astup cu ceară şi cele două capete ale oului, ca să nu intre culorile în interior. A doua mână este de galben; se prepară vopseaua galbenă din coajă de măr pădureţ fiartă bine, până când îi iese spuma deasupra - o spumă gălbuie. Se dă vasul la o parte de pe foc, se scoate coaja şi se lasă să se răcească până când devine călduţă, ca o apă cu care se frământă pâinea. Se introduce apoi piatra acră - noi îi spunem călăican - asta îi dă puterea să îngălbenească. Bag degetul în apă şi, dacă nu mă arde, bag ouăle. Dacă le-aş pune în apă fierbinte, atunci ceara s-ar topi şi ar trebui să iau totul de la capăt. După ce ouăle au prins pe părţile neacoperite de ceară culoarea galbenă, le scot şi le pun la uscat. Acopăr apoi iar cu ceară pe fondul galben părţile care vreau să rămână galbene. După aceea prepar culoarea roşie. Roşul adevărat iese din petale de mac roşu sălbatic, care dă rezultate foarte bune, da’ trebuie cantitate foarte mare. Petalele se usucă la umbră. La un kilogram de petale reuşeşti să roşeşti cam 150 de ouă. La cinci-şase de lichid de la zeama de fiertură pun 25-30 de grame de piatră acră. În ultima vreme am băgat de seamă că pot folosi şi culorile astea de la pachet pentru a obţine roşul. Iau şi Galus roşu de haine. La cinci litri de apă pun un pachet din care vopsesc cam 100 de ouă. La roşul ăsta pun în loc de piatră acră oţet şi zahăr, ca să nu se piardă tăria şi să nu se ia mai târziu culoarea de pe ele. Ouăle se pun ca şi la baia de galben tot într-un vas emailat şi pun deasupra lor un inel de metal pentru că ele, fiind uşoare, rămân la suprafaţă, iar eu trebuie să am grijă să fie acoperite în totalitate de zeamă. Le laşi acolo până te muşcă de suflet. Le scot apoi, se usucă şi, din nou, se acoperă părţile de roşu cu ceară.

LUCRARI

Este ultima dată când le pic cu ceară. De acuma aproape tot, tot oul, este învelit de ceară. De acuma încep cu negrelile. Ce se vede la sfârşit, fondul negru, asta înseamnă că acolo nu a fost ceară pe el, adică a fost spaţiu special pentru negru. Pentru culoarea neagră iau coajă de arin. O pun la fiert şi bag în apă călăican (sulfat feros), care fixează negrul. Introduc ouăle în negreli, dar de data asta apa trebuie să fie fierbinte, ca să se topească ceara sub care sunt făcute modelele pe alb, pe galben şi pe roşu. La sfârşit trebuie să fie două persoane: una ia oul şi îl şterge, alta îl finisează, îi dă luciu; pentru asta slănina este cea mai bună, da’ să nu fie sărată, că strică culorile. Dacă nu foloseşti slănina, pui ulei pe o cârpă şi ştergi oul cu ea şi oul va străluci. La noi regula este să se folosească doar culorile despre care am vorbit, dar, din curiozitate, am obţinut din plante şi albastru sau verde. La mărgăritar am făcut frunzele verzi; sunt foarte frumoase aşa, dar îşi mănâncă legea şi nici muzeele nu-mi dau voie. Acum ouăle sunt gata. Fac cam zece ouă la zi. Dacă stau de ele, în cinci zile 100 de ouă, dar numai pe alb. Sunt peste 60 de ani de când lucrez şi am păstrat toate modelele pe care le-am învăţat de la tata. Majoritatea sunt şi pe ceramica de la Oboga.
Şi bunicul şi tata mi-au spus că aici, în Oboga noastră oalele şi taierele erau simple, nu aveau modelele de acum pe ele. Este clar atunci că prima dată s-au încondeiat ouăle şi apoi ceramica. Că şi modelele de pe ceramică sunt într-un fel tot încondeiate, numai că în loc de condei se foloseşte cornul de vită cu diferite vopsele colorate. Primul peşte de pe taiere a fost luat tot de la ou. Aproape toate modelele de pe ouă au trecut mai târziu şi pe ceramică. Doar calea rătăcită n-au reuşit olarii să o facă ca pe ou, că e rotund şi se desfăşoară mai bine pe ou decât pe o farfurie. Tata a făcut pe oale şi herovimu’; acuma nu se mai face. Coada de păun şi mărgăritaru’ tot de pe ouă au fost puse pe vase.
Eu ce-am pomenit de la părinţi aia fac; nu mă abat de la ceea ce m-au învăţat ei. Aş putea să fac şi flori pe ouă sau tot felul de modele sau aş putea să lucrez aşa ca în Bucovina, dar nu am dreptul ăsta, pentru că eu doar aşa ceva am învăţat de la părinţi şi aşa trebuie să duc mai departe. Şi de la muzee mi s-a spus tot la fel: să-mi menţin culoarea şi lucru’ pe care-l cunosc de la părinţi. Să nu copiez din altă parte alte modele, să le fac mereu pe astea ale noastre. La noi au fost 10 modele, pe care eu le-am păstrat. Le fac mereu pe astea pe ouă. Ele sunt: cocoşu’, vulturu’, peştele, frunza de jugastru, mărgăritaru’, herovimu’, pânza de păianjen, pana de păun, calea rătăcită şi fierul plugului. Ar mai fi şi floarea de muşcată, muşeţelul sau romaniţa, panseluţa sau somnul - un alt fel de peşte, da’ pe astea de le zisei acum nu le-am mai făcut demult. Le am desenate şi colorate în caietul meu de modele, ca să ştie şi cine vrea să le înveţe.
Cocoşul este ceasul deşteptător al ţăranului. Înainte de a ieşi ceasurile, bătrânii se ghidau după cântatul cocoşului. Şi acum sunt oameni care se trezesc fără ceas atunci când cântă cocoşul şi se pregătesc de treabă.
Vulturu’ a fost recunoscut stema ţării noastre, România… Odată cu venirea Partidului Comunist la putere, stema României, vulturu’, a fost dată jos, şi iată din nou, România a luat stema pe care a avut-o din moşi-strămoşi.”
Peştele, reprezintă cu adevărat mâncarea ţăranului. Cum poate el să plece la muncă pe lipărul ăla de vreme, vara, la câmp, cu mâncare gătită sau cu ciorbă, că se acreşte… De aceea el lua în coş un peşte uscat şi o bucată de pâine sau turtă, cum spunem noi. Asta era vara mâncarea lui, când mergea la munca câmpului.
Heruvimul, simbolizează credinţa. Tata îl făcea şi pe oale, aşa cum este pictat în biserică, deasupra altarului, cu aripile deschise. Herovimu’ e credinţa, tot o credinţă-n Dumnezeu. Acest înger, Herovim, a existat şi există în toate bisericile.
Cu frunze de jugastru se împrooră porţile în ziua de Sfântu’ Gheorghe, pentru îndepărtarea răului şi a bolilor la animale. Jugastru’ este şi lemnul din care se face jugul, un lemn mai uşor care nu se rupe cu una cu două de greutate şi totodată este mai uşor pentru boi să ţină pe grumaz jugul.
Pana de păun face diferenţa între bogat şi sărac. Ţăranu’ nu putea ca să-şi permită un păun cu păuniţă la el în gospodărie. Era la noi un boier în Dobriceni care avea păuni. Mulţi olari au luat de pe ouă modelul şi l-au pus foarte frumos pe taiere.
Cu fierul plugului, s-a muncit încontinuu, deci, dupe urma lui se scoate hrana tuturora.
Mărgăritarul evocă, prin delicateţea lui şi prin mirosul neasemuit, primăvara. Când înfloare mărgăritaru’ şi-ai rămas cu boaba de porumb nepusă-n pământ, te gândeşti: «Măi, dacă mărgăritaru’ înflori şi eu porumbu’ nu-l pusei, aoleu, păi întârziai!».
Pânza de păianjen are şi ea o legendă. Se spune că atunci când Maica Domnului a născut pe Iisus, păianjenul i-a ţesut o pânză deasupra feţei ca să fie ferit de anumite insecte otrăvitoare.
Despre calea rătăcită, iată ce spune legenda: ţăranu’ a terminat cu tot însămânţatu’, adică porumb, fasole, floarea-soarelui etc., şi de bucurie că a terminat, a schimbat cărarea şi s-a rătăcit.”
Tudor Diaconeasa este membru al Academiei de Arte Tradiţionale de la Sibiu. Ouă încondeiate de el se află în marile muzee ale lumii dar, şi mai multe în colecţii particulare.


Lasă un comentariu

Press enter to search
Press enter to search
Buckle

The ultimate experience

The power for creating a better future is contained in the present - You create it by creating a good present.

(+1) 300 345 8000
info@buckle.pro
St New York, NY 10001

Opening Hours

Mon - Fri
9:00 am to 18:00 pm
Saturday
9:00 am to 16:00 pm
Sunday
Closed

CEO's Words

CEO

The theme is clean and crisp, yet it's genuinely sophisticated when it comes to the number of design tools offered with it and the flexibility.

CEO's Signature

Get Connected