Menu

Si caii se incura, nu-i asa?

În România anului 2013, în care caii au ajuns subiect de scandal european prin substituirea cărnii de vită și „imixtiunea“ în rețetele diverselor produse pe bază de carne tocată, caii lui SânToader încă mai zburdă liberi prin imaginația și credințele populare din sudul Oltului.
După Lăsata Secului, odată cu sfârşitul iernii şi începutul primăverii, oameni de la sat încep truda cu care s-au obişnuit de veacuri. Olteanul însă, care nu pierde nici un prilej care ar putea fi motiv de petrecere îl întâmpină și pe SânToader așa cum se cuvine.
Legenda vorbește despre caii lui SânToader care în săptămâna numită Caii lui SânToader, după căderea nopţii, nevăzuţi fiind, prind trup şi formă pentru a pedepsi fetele şi femeile care în această săptămână au tors, au ţesut sau au cusut. Din nefericire, și aceste obiceiuri (torsul, țesutul și cusutul) au ajuns tot la nivel de legendă. Se spunea că singura modalitate în care puteau fi alungaţi era întoarcerea cu gura în jos a tuturor vaselor din casă, acţiune combinată cu descântece pe care astăzi însă, nimeni nu le mai ştie.
În vinerea Sântoaderului erau culese rădăcinile de iarbă mare care aveau rostul lor bine definit în credinţa şi practicile ţărăneşti. Scoaterea rădăcinilor se făcea după un anume ritual: terenul de pe care se adunau rădăcinile de iarbă mare trebuia să fie curat, necălcat de câini sau pisici, adică nespurcat, nescormonit de găini, iar în locul rădăcinii scoase se punea sare sau boabe de grâu.
Astăzi, rădăcinile de iarbă mare sunt din ce în ce mai greu de găsit, femeile de la ţară, cele care mai păstrează încă obiceiul, făcând eforturi pentru a menţine planta în grădina casei sau în grădiniţa din faţa prispei, ferită de tot ce ar putea să-i pricinuiască uscarea sau dispariţia.
În noaptea de vineri spre sâmbătă fetele şi femeile se spălau pe cap  cu apa în care se fierbea rădăcina de iarbă mare. Mamele îşi spălau pe cap copiii, în special pe fete, spunând descântece. Un alt sens al spălării rituale a părului în noaptea sau în dimineaţa zilei de SânToader era unul de purificare trupească.
Ca şi în cazul săptămânii de Rusalii, atunci când cei care lucrau pământul erau „luaţi din căluş“, în săptămâna SânToaderului cine ţesea, sau torcea era „luat din SânToader“ sau „lovit de SânToader“. În astfel de cazuri se punea persoana respectivă sub un pod peste care urmau să treacă flăcăii călare pe cai atunci când „încurau caii“ în sâmbăta SânToaderului.
În câteva localităţi din judeţul Olt obiceiul se păstrează ca pe vremuri. Dis de dimineață flăcăii proprietari de cai îi pregătesc pe aceștia pentru competiție. Îi țesală bine, le împletesc coamele și cozile adăugând panglici multicolore, le curăță și le vopsesc copitele. Este prima ieșire a cailor din grajduri de după iarna lungă și, ca orice vietate, calul sare, nechează, se învârte pe loc sau pleacă în goană nebună pe ulițele satului. Flăcăii trebuie să îi strunească bine pentru că altfel se pot produce accidente. Există și proprietari de cai care nu au copii iar ei nu se mai pot sălta pe spatele calului pentru a-l călări „pe deșelate“ cum se spune, adică fără șa. Atunci aceștia apelează la câte un nepot sau chiar la copiii rudelor sau vecinilor cărora le plac caii dar nu au.
La Brâncoveni, localitate cu bogate rădăcini istorice, obiceiul încuratului cailor se face în mod oficial, în mijlocul satului sau pe izlazul de la Mărgheni și a ajuns anul acesta la a treia ediție. Ion Cheroiu, actualul primar al localității, care a inițiat acest obicei pe când era numai directorul Căminului Cultural ne-a spus: „Este deja o tradiţie şi vă promit că va rămâne o sărbătoare a noastră, a Brâncovenilor. Sunt concurenţi care vin din tot judeţul, s-a dus vestea despre noi iar concurenții vin din Balș, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Slătioara, Găneasa, Milcov, Fălcoiu, Strejeşti şi, bineînţeles, de la noi din Brâncoveni.”
Încercări (chiar reușite) de organizare a unui concurs de cai au mai existat la Brâncoveni pe vremea primarului Iordache. Acesta, împreună cu Iancu Tănăsescu au organizat între 1998 și 2000 „Serbările Brâncovenești“ la care unul dintre punctele din program a fost concursul de cai cu cele trei probe „clasice“: frumusețe, viteză și tracțiune. Din păcate, „Serbările Brâncovenești“ s-au stins ca și inițiatorul lor, foarte repede. Din fericire, Ion Cheroiu a redescoperit că unul dintre simbolurile satului oltenesc este calul și plecând de la traditia populară veche prin care Sfântul Toader sau SânToader, divinitatea populară ce are în grijă parcursul soarelui pe bolta cereasca este înfățișată călare pe un cal alb, care are un corn în frunte, asemeni misticului inorog, și-a propus ca această sărbătoare să devină a satului, reactualizând relația dintre om și prietenul său, calul. Nu am găsit date care să ateste că această sărbătoare se ținea pe vremuri și aici, la Brâncoveni. Este foarte probabil însă, ca și în cazul altor localități cu efective de cai, încuratul cailor să se fi făcut și aici ca mai peste tot, fără însă a avea legătură cu latura de descântec sau de vrajă ce se făcea atunci când caii trebuiau să treacă cu copitele lor peste bucățile de iarbă mare înșirate pe ață ca și o salbă, pentru a face mai târziu parte din ritualuri diverse de curățire sau de vindecare.


Concursul de cai de SânToaderul anului 2013 de la Brâncoveni a început cu o slujbă de sfințire a cailor participanți. A fost chiar o obligativitate, primarul localității insistând asupra faptului că aceia care nu vin cu caii la sfințire nu se pot înscrie în concurs. A urmat defilarea cailor pe stadion. Aici, peste 20 de cai și-au etalat frumusețea sau priceperea în a bate din picior sau a se înălța pe două picioare. Juriul a avut ceva dificultăți în a stabili o ierarhie dar până la urmă a reușit. Premiul pentru cel mai frumos cal i-a revenit proprietarului acestuia, Eugen Butoi, din oraşul Balş. Un „amănunt“ nu lipsit de farmec: în timp ce juriul stabilea un clasament pentru frumoșii cai de diverse culori, forme sau rase, care mai de care mai împodobiți, două trăsuri și-au făcut apariția pe stadion. Una era din lemn, nou făcută, iar cealaltă din metal și lemn. Ambele au captat atenția celor prezenți (câteva sute de oameni!). De altfel, lui Solomon Butoi, din Balş, i-a fost acordat un premiu special pentru cea mai frumoasă trăsură deși, din punctul meu de vedere ambele meritau acest titlu, fiind la fel de deosebite.
A urmat proba de viteză, unde departajarea și ierarhizarea au fost ușor de făcut: ocupantul locului I a fost Nină Gâldău din Brâncoveni. Ultima probă, cea de tracțiune a pus la încercare caii înscriși dar și pe proprietarii acestora: o căruță plină ochi cu pietriș și înfrânată trebuia tractată pe o distanță cât mai mare. Aici departajarea s-a făcut pe două grupe: oaspeți și gazde. Premiul I la proba de tracţiune - grupa oaspeţi - a fost revendicat de Nicolae Dumitra din oraşul Piatra Olt iar la tracţiune - grupa gazde -, ocupantul locului I a fost Claudiu Micu din Brâncoveni. La toate probele au fost acordate şi premiile II şi III.


Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică şi dansuri populare din care nu au lipsit Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor”, un ansamblu local cu care toți cei din Brâncoveni se mândresc, nu numai pentru rezultatele obținute dar și pentru că în copiii lor se văd pe ei, cei de mai demult. De remarcat că formaţia de dansuri juniori a acestui ansamblu a debutat la această sărbătoare. A urmat formaţia de dansuri seniori şi căluşarii din Brâncoveni, interpreta de muzică populară Nicoleta Iordache şi formaţia de muzică populară „Fraţii Perie”.

Una peste alta, această a treia ediție a Sărbătorii Încuratul cailor de SânToader de la Brâncoveni a fost una reușită. Poate că de la anul, inițiatorul acestei sărbători locale va introduce și partea de obicei, aceea a jucatului cailor peste iarba mare și că vom găsi mame care să ne povestească cum și-au spălat fetele pe cap cu apă în care au fiert rădăcini de iarbă mare pentru ca părul acestora să crească mare și rezistent așa cum este cel al cailor lui SânToader.

Citeşte mai departe ...

Pazitul Fantanilor si Iordanitul la Izbiceni

(Izbiceni, 6 - 7 ianuarie)
Legenda spune că Sfântul Ioan Botezătorul, în drumul lui spre Iordan, arunca cenuşă în fiecare fântână pe care o găsea nepăzită, pedepsindu-i astfel pe oameni pentru nepăsarea lor. În noaptea de şase spre şapte ianuarie, în sudul judeţului Olt, în special în zona Izbiceni, au loc două obiceiuri care vin dintr-un trecut necunoscut:  Păzitul fântânilor şi Iordănitul.
Locuitorii din Izbiceni, judeţul Olt, dar şi din alte localităţi de pe malul stâng al Oltului respectă de zeci de ani tradiţia de a-şi păzi fântânile în noaptea dinspre Bobotează spre Sfântul Ion, pentru ca apa să nu le fie spurcată cu cenuşă, cu paie sau bălegar. Urmele obiceiului se pierd în poveştile bunicilor, dar tradiţia e continuată de sătenii din Izbiceni, Olt. „Am 65 de ani şi ştiu obiceiul acesta de când eram mic. Păzim fântâna ca să nu vină cineva să ne prindă când aţipim sau nu suntem atenţi şi să ne arunce paie sau cenuşă în fântână, să nu mai putem iordăni”.
Când întunericul a acoperit Izbiceniul, lângă fântânile aşezate la colţ de uliţă se înalţă un cort, din ce găseşte fiecare prin curte. În mijlocul cortului tronează godinul, o sobă făcută din fier, care îi ajută pe „paznicii fântânii“ să reziste peste noapte în frig pentru a înfrunta duşmani necunoscuţi. Lângă cortul improvizat este aşezat grătarul pe care se vor perpeli cârnaţii trandafiri, fleicile de carne proaspătă sau afumată, şunca, pâinea făcută în casă şi, uneori chiar murăturile. Găleata cu vin stă la piciorul mesei de lemn iar bărbaţii se îndeamna unul pe altul să ia iniţiativa de a umple paharele sau se rânduiesc în această îndeletnicire.
După ora 12,00 noaptea o parte din cei ce păzesc fântâna respectivă pleacă pe uliţă şi urează la mulţi ani celor care poartă numele de Ion sau Ioana. Toţi îi aşteaptă cu porţile deschise, bucuroşi şi mulţumiţi că nu au fost ocoliţi de colindători. Înainte cei mai cu dare de mână luau cu ei şi lăutari. Acum se mulţumesc cu obiecte care fac zgomot (tigăi, castroane). Au cam dispărut lăutarii. La corturile improvizate muzica vine acum de la casetofoane sau, de cele mai multe ori de pe calculator.
Dimineaţa, cetele de copii pleacă cu Iordănitul pe uliţa lor sau chiar şi pe la rudele de pe alte uliţe. Cu găleata cu apă din fântâna în care s-a aruncat apă sfinţită în ziua de Bobotează şi cu o legătură de busuioc, copiii Iordănesc pe toţi cei care doresc spunând „Ura! Ura! Ura! Să trăieşti Ioane!“.
În schimbul urării şi Iordănitului copiii primesc bani.
„Mâine (de Sfântul Ion) e mai frumos: după ce se face Iordănitul şi lumea merge la biserică, facem iar mîncare, iar aici, în faţa porţii, se adună toată familia şi toti vecinii, îi serbăm pe Ioni şi petrecem iar, până seara. Nimic nu mai este însă ca odinioară. Bătrânii s-au dus unul câte unul, luând cu ei câte o părticică din farmecul sărbătorii iar copiii iată, astăzi nu pot să meargă cu Iordănitul că sunt la şcoală. Cât era Ceauşescu de tiran, copiii tot stăteau în vacanţă până pe 10 ianuarie şi prindeau toate sărbătorile, puteau să meargă dimineaţa să Iordănească pentru că numai ei pot merge cu Iordănitul!”.
Chiar dacă par unul dintre multele motive de petrecere ale oltenilor, Păzitul fântânilor şi Iordănitul de la Izbiceni rămân un obicei păstrat cu sfinţenie cu toate că din ce în ce mai puţini oameni ca înainte participă la el. Cei care îl păstrează însă ca obicei îi respectă rânduiala chiar dacă, aşa cum mărturisesc cei care păzesc fântânile astăzi nu mai vine nimeni să spurce apa din ele. Este ultima petrecere din seria sărbătorilor începută în anul anul iar oamenii din Izbiceni petrec. Ei ştiu că de poimâine începe munca iar ei nu glumesc nici cu petrecerile dar nici cu munca. Pentru că la Izbiceni se munceşte aproape tot anul la sere şi solarii. Din greu. Dar şi cu rezultate pe măsură.

Citeşte mai departe ...

Ceata lui Iancu Jianu

Ceata sau Banda lui Iancu Jianu este un obicei care se practică în comuna Brastavăţu. Este de fapt un teatru popular, o scenetă ale cărei rădăcinile se pierd în timp. Localnicii povestesc cum Iancu Jianu a trecut cu ceata lui prin apropierea comunei. În cinstea lui, oamenii au născocit acest obicei. Sceneta durează în jur de 15–20 de minute. Colindătorii au costume specifice fiecărui personaj, unii dintre ei purtând costum popular. Toate personajele sunt călări pe cai şi colindă pe la casele celor mai înstăriţi. Caii sunt împodobiţi cu salbe şi clopoţei, cu cârpe multicolore iar cântecul este unul de haiducie. În total sunt 11 colindători, 10 personaje masculine şi personaj feminin, iubita lui Iancu Jianu. Ceata colindă timp de trei zile. Cu o seară înainte, în seara de Bobotează, colindătorii stabilesc casele la care se vor opri. Nici o uliţă nu scapă necolindată. Personajele: Iancu Jianu, cei doi haiduci ai lui, anul nou, anul vechi, moşu’, vânătorul, maiorul, doctorul, ciobanul şi iubita lui Iancu Jianu, sunt bine primite de gospodarii din Brastavăţu. Dacă au timp, merg şi prin alte comune. Sunt foarte bine primiţi şi cinstiţi. Peste tot oamenii îi roagă să se oprească şi să îi colinde.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS