Menu

Si caii se incura, nu-i asa?

În România anului 2013, în care caii au ajuns subiect de scandal european prin substituirea cărnii de vită și „imixtiunea“ în rețetele diverselor produse pe bază de carne tocată, caii lui SânToader încă mai zburdă liberi prin imaginația și credințele populare din sudul Oltului.
După Lăsata Secului, odată cu sfârşitul iernii şi începutul primăverii, oameni de la sat încep truda cu care s-au obişnuit de veacuri. Olteanul însă, care nu pierde nici un prilej care ar putea fi motiv de petrecere îl întâmpină și pe SânToader așa cum se cuvine.
Legenda vorbește despre caii lui SânToader care în săptămâna numită Caii lui SânToader, după căderea nopţii, nevăzuţi fiind, prind trup şi formă pentru a pedepsi fetele şi femeile care în această săptămână au tors, au ţesut sau au cusut. Din nefericire, și aceste obiceiuri (torsul, țesutul și cusutul) au ajuns tot la nivel de legendă. Se spunea că singura modalitate în care puteau fi alungaţi era întoarcerea cu gura în jos a tuturor vaselor din casă, acţiune combinată cu descântece pe care astăzi însă, nimeni nu le mai ştie.
În vinerea Sântoaderului erau culese rădăcinile de iarbă mare care aveau rostul lor bine definit în credinţa şi practicile ţărăneşti. Scoaterea rădăcinilor se făcea după un anume ritual: terenul de pe care se adunau rădăcinile de iarbă mare trebuia să fie curat, necălcat de câini sau pisici, adică nespurcat, nescormonit de găini, iar în locul rădăcinii scoase se punea sare sau boabe de grâu.
Astăzi, rădăcinile de iarbă mare sunt din ce în ce mai greu de găsit, femeile de la ţară, cele care mai păstrează încă obiceiul, făcând eforturi pentru a menţine planta în grădina casei sau în grădiniţa din faţa prispei, ferită de tot ce ar putea să-i pricinuiască uscarea sau dispariţia.
În noaptea de vineri spre sâmbătă fetele şi femeile se spălau pe cap  cu apa în care se fierbea rădăcina de iarbă mare. Mamele îşi spălau pe cap copiii, în special pe fete, spunând descântece. Un alt sens al spălării rituale a părului în noaptea sau în dimineaţa zilei de SânToader era unul de purificare trupească.
Ca şi în cazul săptămânii de Rusalii, atunci când cei care lucrau pământul erau „luaţi din căluş“, în săptămâna SânToaderului cine ţesea, sau torcea era „luat din SânToader“ sau „lovit de SânToader“. În astfel de cazuri se punea persoana respectivă sub un pod peste care urmau să treacă flăcăii călare pe cai atunci când „încurau caii“ în sâmbăta SânToaderului.
În câteva localităţi din judeţul Olt obiceiul se păstrează ca pe vremuri. Dis de dimineață flăcăii proprietari de cai îi pregătesc pe aceștia pentru competiție. Îi țesală bine, le împletesc coamele și cozile adăugând panglici multicolore, le curăță și le vopsesc copitele. Este prima ieșire a cailor din grajduri de după iarna lungă și, ca orice vietate, calul sare, nechează, se învârte pe loc sau pleacă în goană nebună pe ulițele satului. Flăcăii trebuie să îi strunească bine pentru că altfel se pot produce accidente. Există și proprietari de cai care nu au copii iar ei nu se mai pot sălta pe spatele calului pentru a-l călări „pe deșelate“ cum se spune, adică fără șa. Atunci aceștia apelează la câte un nepot sau chiar la copiii rudelor sau vecinilor cărora le plac caii dar nu au.
La Brâncoveni, localitate cu bogate rădăcini istorice, obiceiul încuratului cailor se face în mod oficial, în mijlocul satului sau pe izlazul de la Mărgheni și a ajuns anul acesta la a treia ediție. Ion Cheroiu, actualul primar al localității, care a inițiat acest obicei pe când era numai directorul Căminului Cultural ne-a spus: „Este deja o tradiţie şi vă promit că va rămâne o sărbătoare a noastră, a Brâncovenilor. Sunt concurenţi care vin din tot judeţul, s-a dus vestea despre noi iar concurenții vin din Balș, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Slătioara, Găneasa, Milcov, Fălcoiu, Strejeşti şi, bineînţeles, de la noi din Brâncoveni.”
Încercări (chiar reușite) de organizare a unui concurs de cai au mai existat la Brâncoveni pe vremea primarului Iordache. Acesta, împreună cu Iancu Tănăsescu au organizat între 1998 și 2000 „Serbările Brâncovenești“ la care unul dintre punctele din program a fost concursul de cai cu cele trei probe „clasice“: frumusețe, viteză și tracțiune. Din păcate, „Serbările Brâncovenești“ s-au stins ca și inițiatorul lor, foarte repede. Din fericire, Ion Cheroiu a redescoperit că unul dintre simbolurile satului oltenesc este calul și plecând de la traditia populară veche prin care Sfântul Toader sau SânToader, divinitatea populară ce are în grijă parcursul soarelui pe bolta cereasca este înfățișată călare pe un cal alb, care are un corn în frunte, asemeni misticului inorog, și-a propus ca această sărbătoare să devină a satului, reactualizând relația dintre om și prietenul său, calul. Nu am găsit date care să ateste că această sărbătoare se ținea pe vremuri și aici, la Brâncoveni. Este foarte probabil însă, ca și în cazul altor localități cu efective de cai, încuratul cailor să se fi făcut și aici ca mai peste tot, fără însă a avea legătură cu latura de descântec sau de vrajă ce se făcea atunci când caii trebuiau să treacă cu copitele lor peste bucățile de iarbă mare înșirate pe ață ca și o salbă, pentru a face mai târziu parte din ritualuri diverse de curățire sau de vindecare.


Concursul de cai de SânToaderul anului 2013 de la Brâncoveni a început cu o slujbă de sfințire a cailor participanți. A fost chiar o obligativitate, primarul localității insistând asupra faptului că aceia care nu vin cu caii la sfințire nu se pot înscrie în concurs. A urmat defilarea cailor pe stadion. Aici, peste 20 de cai și-au etalat frumusețea sau priceperea în a bate din picior sau a se înălța pe două picioare. Juriul a avut ceva dificultăți în a stabili o ierarhie dar până la urmă a reușit. Premiul pentru cel mai frumos cal i-a revenit proprietarului acestuia, Eugen Butoi, din oraşul Balş. Un „amănunt“ nu lipsit de farmec: în timp ce juriul stabilea un clasament pentru frumoșii cai de diverse culori, forme sau rase, care mai de care mai împodobiți, două trăsuri și-au făcut apariția pe stadion. Una era din lemn, nou făcută, iar cealaltă din metal și lemn. Ambele au captat atenția celor prezenți (câteva sute de oameni!). De altfel, lui Solomon Butoi, din Balş, i-a fost acordat un premiu special pentru cea mai frumoasă trăsură deși, din punctul meu de vedere ambele meritau acest titlu, fiind la fel de deosebite.
A urmat proba de viteză, unde departajarea și ierarhizarea au fost ușor de făcut: ocupantul locului I a fost Nină Gâldău din Brâncoveni. Ultima probă, cea de tracțiune a pus la încercare caii înscriși dar și pe proprietarii acestora: o căruță plină ochi cu pietriș și înfrânată trebuia tractată pe o distanță cât mai mare. Aici departajarea s-a făcut pe două grupe: oaspeți și gazde. Premiul I la proba de tracţiune - grupa oaspeţi - a fost revendicat de Nicolae Dumitra din oraşul Piatra Olt iar la tracţiune - grupa gazde -, ocupantul locului I a fost Claudiu Micu din Brâncoveni. La toate probele au fost acordate şi premiile II şi III.


Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică şi dansuri populare din care nu au lipsit Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor”, un ansamblu local cu care toți cei din Brâncoveni se mândresc, nu numai pentru rezultatele obținute dar și pentru că în copiii lor se văd pe ei, cei de mai demult. De remarcat că formaţia de dansuri juniori a acestui ansamblu a debutat la această sărbătoare. A urmat formaţia de dansuri seniori şi căluşarii din Brâncoveni, interpreta de muzică populară Nicoleta Iordache şi formaţia de muzică populară „Fraţii Perie”.

Una peste alta, această a treia ediție a Sărbătorii Încuratul cailor de SânToader de la Brâncoveni a fost una reușită. Poate că de la anul, inițiatorul acestei sărbători locale va introduce și partea de obicei, aceea a jucatului cailor peste iarba mare și că vom găsi mame care să ne povestească cum și-au spălat fetele pe cap cu apă în care au fiert rădăcini de iarbă mare pentru ca părul acestora să crească mare și rezistent așa cum este cel al cailor lui SânToader.

Citeşte mai departe ...

Un premiu castigat... pe oua!

De zece ani, în localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava se desfăşoară un festival unic în România, cel puţin ca amploare: Festivalul Ouălor Încondeiate.

Odată cu această a X-a ediţie a festivalului, organizatorii s-au gândit să facă şi un concurs de încondeiat ouă, destinat elevilor de gimnaziu, concurs la care s-au înscris 60 de concurenţi din Suceava, Neamţ, Botoşani, Braşov, Brăila, Olt şi Cluj. Candidatul Oltului: un copil de toată isprava de pe Valea Olteţului, de la Călui, Virgil Teodor Ciobanu. Elev al învăţătorului Petre Ciobanu din Călui, la rândul lui ucenic al meşterului Tudor Diaconeasa, cel alături de care a creat o adevărată şcoală de încondeiat ouă acolo, la Călui, dăruindu-şi pasiunea şi priceperea copiilor care vor duce mai departe acest meşteşug, unul dintre cele care, cu siguranţă, vor rezista în timp.
Cei 60 de concurenţi au avut de încondeiat un ou, în două ore, până la finalizare, adică până la expunerea spre jurizare. Virgil nu s-a mulţumit să încondeieze un singur ou, a realizat trei modele diferite, dar, conform regulamentului, numai unul a putut fi expus. Juriul însă, cu certitudine a „pus pe cântar“ şi acest lucru astfel încât, la final, Virgil Teodor Ciobanu a obţinut un premiu II alături de alţi 5 copii. Subliniez faptul că ceilalţi 59 de concurenţi proveneau (cu excepţia celor din Brăila şi Braşov) din zona în care încondeiatul ouălor a devenit o adevărată industrie: Moldova (Bucovina).

Pentru că anul acesta, 2013, a fost o ediţie jubiliară a Festivalului Ouălor Încondeiate, organizatorii au conceput o secţiune de „Expoziţie“ în locul celei de concurs pentru încondeietorii maturi. Au participat la această secţiune 130 de încondeietori de ouă şi au fost expuse (după aproximarea noastră) cam zece mii de ouă. Ar fi de remarcat că în afara acestora a mai fost expusă şi o parte a unei impresionante colecţii de ouă încondeiate (peste două mii şase sute de ouă, modele diferite din mai multe zone ale ţării), o colecţie particulară care urmează să intre în patrimoniul Muzeului Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti alăturându-se astfel celorlalte peste două mii de ouă încondeiate reprezentând motive din zona Bucovinei dar şi ouă premiate la ediţiile anterioare ale festivalului-concurs.
Unul dintre cei mai tineri (dacă nu chiar cel mai tânăr) meşteşugari a fost olteanul nostru, de pe Valea Olteţului, de la Călui, Costinel Beşteleu, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Petre Pandrea“ din Balş. Acesta a impresionat pe vizitatori prin felul în care ştie să povestească fiecare model de pe ouăle încondeiate de el, aşa cum a învăţat de la meşterul Tudor Diaconeasa şi de la învăţătorul Petre Ciobanu. Desigur că nu numai costumul diferit atrăgea pe vizitatori şi pe cei de la televiziuni (Costinel a fost cel mai intervievat meşter) ci şi cele zece modele de pe ouăle încondeiate care săreau în ochi, deosebindu-se net de celelalte ouă „închistrite“ cum le spun moldovenii ouălor încondeiate.
Alături de ouăle încondeiate la Olt au fost şi ouă realizate de încondeietorii din Ciocăneşti, Moldoviţa, Bălcăuţi, Vatra Moldoviţei, Panaci, Cârlibaba, Fundu Moldovei, Paltinu, Ulma, Poiana Stampei, Rădăuţi, Ciumârna, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Ţara Lăpuşului – Maramureş şi Neamţ.

Expoziţia Naţională de Ouă Încondeiate a fost completată în acest an cu simpozionul „Oul încondeiat - Culorile Credinţei”, desfăşurat în acelaşi spaţiu în care erau expuse ouăle, ceea ce a permis ca încondeietorii să poată participa toţi şi în mod direct la acest simpozion, iar vizitatorii expoziţiei să poată asculta „poveşti” interesante despre ouăle încondeiate şi zonele etnografice din care acestea provin, despre tehnica încondeierii ouălor sau despre elementele ornamentale întâlnite pe oul încondeiat şi tehnica obţinerii culorilor naturale din plante.
Simpozionul moderat de Minorica Dranca, directorul Muzeului de Etnografie Vatra Dornei, a constituit un prilej pentru parohul Ilie Rusu să prezinte activitatea culturală a comunei de la reînfiinţarea acesteia, din anul 2002, dar şi istoria ouălor încondeiate de la Ciocăneşti, începută în anul 1995 de două încondeietoare, Cristina Timu şi Mărioara Timu, la iniţiativa preotului Rusu şi pornind de la o coşarcă cu ouă încondeiate adusă de la Moldoviţa. Preotul i-a amintit pe iniţiatorii festivalului, dar şi pe încondeietorii care aduc frumuseţea şi care au participat timp de nouă ani la acest festival.

În cadrul simpozionului au fost lansate mai multe cărţi editate de Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Suceava şi a fost prezentată lucrarea „Carte de învăţătură. Ouăle de Paşti de la Oboga“ lucrare semnată de Corina Mihăescu şi apărută la Editura traditiioltene.ro a Centrului Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Olt precum şi DVD-ul cu filmul „Ouăle de Paşti de la Oboga“, film realizat de Valeru Ciurea şi premiat la mai multe festivaluri de gen din ţară.
Tot la Şcoala Gimnazială din Ciocăneşti s-a desfăşurat şi prima ediţie a concursului de cusături tradiţionale, o altă secţiune a Concursului Interjudeţean „Tradiţie – Valoare Sacră”. La această secţiune, care s-a urmărit ca obiectele trimise pentru concurs să fie realizate pe pânză de etamină, iar cusăturile zonei de unde provine participantul să reprezinte modele care se regăsesc pe costumul popular sau motive florale şi geometrice specifice. Au participat la această secţiune două eleve ale creatorului popular Alexandrina Olguţa Filip de la Cezieni.
Una peste alta călătoria la Ciocăneşti în judeţul Suceava a fost una anevoioasă, obositoare dar, în acelaşi timp fructuoasă prin rezultatele obţinute acolo şi prin câştigul informaţional.

Un mic amănunt dar foarte important din punctul nostru de vedere: în cea de-a doua zi a festivalului, la o oră matinală, atunci când pe străzi încă nu era nimeni, primul om pe care l-am întâlnit la Casa de Cultură a fost primarul localităţii, domnul inginer Radu Ciocan, care ne-a impresionat prin dăruirea sa, prin efortul depus pentru ca această a zecea ediţie a festivalului să fie una reuşită. Şi pentru că un astfel de demers nu se poate face de unul singur, i-au stat alături directorul Şcolii Gimnaziale Ciocăneşti, doamna Claudia Angela Samson, doamna Zanfirica Boiciuc, consilierul educativ al aceleeaşi şcoli dar şi Minorica Dranca, directorul Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei.
Şcoala de încondeiat ouă din Călui, judeţul Olt, se poate mândri că duce mai departe un meşteşug străvechi şi că elevii de aici poartă cu demnitate stindardul Oltului pe orice meleag. Iar noi, toţi ceilalţi, nu putem decât să ne plecăm fruntea în faţa acestor mâini de aur, a acestor meşteri care, deşi nu câştigă (încă) nimic de pe urma muncii lor, duc mai departe acest meşteşug pentru a nu se pierde, cum, din păcate, se vor pierde mai devreme sau mai târziu alte meşteşuguri specifice judeţului nostru.

Citeşte mai departe ...

Trifonul viilor la Carlogani

Luna februarie, în limbaj popular, poartă numele de Făurar. Probabil de la faptul că oamenii începeau a-şi pregăti uneltele pentru anul agricol care urma să înceapă. În basmele româneşti există un personaj care se numeşte Faur şi care era un fierar cu puteri supranaturale ce confecţiona unelte vrăjite.
Făurarul, adică luna februarie, este socotită fratele cel mic al lunilor anului, asta pentru că are 28 sau 29 de zile.
Pe 1 februarie este sărbătorit Sfântul Mucenic Trifon, născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sfântul Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244). Atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sfântul Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi. Toate acestea, sfântul le-a îndurat cu răbdare. În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În zona Olteniei sărbătoarea de la 1 februarie este numită Trifonul sau Trif Nebunul iar în popor există credinţa că el are putere asupra începutului de primăvară şi este cunoscut drept cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni, de nebunie.
La 1 februarie, în ziua de pomenire a Sfântului Trifon se practică o serie de ritualuri, pentru asigurarea protecţiei livezilor de pomi fructiferi şi a viilor. Trifonul este considerat mai mare peste câmpuri, stăpânul absolut al insectelor. Este o sărbătoare restrictivă la care nu participă decât bărbaţii.  Preotul slujeşte la capul viei făcând rugăciuni. Înainte de asta însă, preotul blesteamă gângăniile: „(...) Vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”
După aceste cuvinte preotul stropeşte pe deasupra viei cu busuiocul udat cu apă sfinţită şi binecuvântează via să aibă rod bogat.
„O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie: gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor.
Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează.
Pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor de viţă-de-vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantaţiilor şi afumau via cu o cârpă aprinsă, spre a feri via de pătrunderea forţelor malefice.“
În sudul Olteniei ritualul de pregătire a viei pentru noul sezon este cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor.
Sfântul Trifon era sărbătorit după obiceiul locului în mai multe feluri. În unele locuri, viticultorii şi pomicultorii posteau în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheazmă viile şi livezile pentru ca acestea să fie ferite de insecte dăunătoare, de forţe malefice, de grindină, de secetă şi chiar de nerodire. În altele, era un nou prilej de sărbătoare, mai ales că nu mai fusese nici un altul de la Sfântul Ion încoace. La noi, la olteni, care nu scăpăm nici un prilej pentru a o pune de o petrecere, Sfântul Trifon este prilej de mare sărbătoare. Bineînţeles că lucrul acesta se întâmplă în zonele viticole, acolo unde vinul este în cantităţi mai mari. Şi pentru că vinul nu se bea niciodată de unul singur, oltenii „pun mână de la mână“ şi, după ce fiecare merge la via sa şi face ritualul pe care l-a moştenit din moşi strămoşi, se adună la câte unul dintre ei şi fac o mică petrecere, prilej de a se întrece în calitatea vinurilor pe care le au. Spun vinurilor pentru că, mai toţi au mai multe soiuri de viţă iar vinul se pune, obligatoriu separat.


Pe vremuri, atunci când vinul se ţinea în „căsoaie“, pe dealuri, acolo unde se aflau viile, proprietarii de vii se adunau şi, lângă focurile aprinse în „capul” viilor întindeau mese îmbelşugate, stropite din plin cu vinuri pe alese din butoaiele puse la păstrat în „căsoaie“ sau în beciuri. De multe ori erau aduşi şi lăutari, atunci când grupul avea dare de mână.
Prin anul 2002-2003 Centrul Cultural Olt iniţiase această acţiune la Vitomireşti, localitate vestită pentru vinurile ce se produc aici. Tăvălugul privatizărilor însă se rotea şi la noi aşa că în anii următori Societatea vini-viticolă se şi vânduse iar interesul local pentru sărbătoare a căzut brusc. Împreună cu Visi Ghencea, directorul de atunci al instituţiei, am hotărât ca sărbătoarea de Sfântul Trifon să o facem itinerantă, prin localităţile sau zonele mai bogate în vii, pentru a trezi interesul oamenilor pentru un obicei care pe timpuri le salva viile de dăunători. Aşa se face că în anul 2006, la 1 februarie, am poposit cu Trifonul la Cârlogani, o zonă bogat viticolă, cu soiuri de viţă de vie care vin din adâncul istoriei şi care cresc numai acolo: Cârloganca sau Băldoaia, cum i se mai spune, este o viţă care dă un vin foarte rar şi, bineînţeles, foarte bun.
Acolo, am mers prin câteva vii şi am refăcut obiceiul. Interesant de semnalat este faptul că oamenii ştiau despre acest obicei dar nu îl mai practicaseră. Am cunoscut la Cârlogani oameni dedicaţi viei dar şi credinţelor, tradiţiilor şi obiceiurilor: Cristian Manolache, inginer horticol cu mare pasiune pentru îngrijirea corectă a viei, Mihail Gherghina, Ioan Dinu, care este şi vătaf de căluş, Ilie Diaconu, un bărbat de 78 de ani, încă în putere şi tânăr în gândire. Am realizat atunci un film documentar despre ce se întâmplă la Cârlogani de Sfântul Trifon. Despre cât de mult respectă oamenii via şi cum o îngrijesc, un an întreg, ca pe propriul copil. Pentru că viile de la Cârlogani sunt vii nobile şi necesită foarte multă atenţie şi îngrijire. La acestea, oamenii din Cârlogani adaugă şi dragoste. Multă dragoste.
Anii următori am mers la Ianca-Potelu, o altă zonă, alte soiuri de viţă de vie, alţi oameni dăruiţi. Aici, Mirel Pascu, primarul comunei a adunat o serie de oameni destoinici care, împreună cu preotul din Ianca şi cu Ion Irimin de la Potelu am mers în câmp şi am refăcut obiceiul despre care nu mai ştia nimeni. Le-am prezentat filmul făcut la Cârlogani şi am făcut şi la ei un altul. Le-a plăcut atât de mult ideea încât au spus că o vor păstra şi perpetua de atunci încolo. Până la urmă, rostul şi rolul nostru, al celor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt este acela de a reînvia tradițiile și obiceiurile ce odinioară erau atât de importante în viața satului tradițional.
La 1 februarie 2013 am revenit, după șapte ani, la Cârlogani. Am vrut să vedem dacă oamenii locului au continuat ce începuseră cu noi în 2006. Am avut surpriza plăcută să constatăm că acest lucru chiar se întâmplase. Din păcate, inginerul horticol Cristian Manolache părăsise această lume. Pe restul, i-am găsit aproape neschimbați, doritori de vorbă bună și de prieteni. Am făcut obiceiul împreună cu Cristian Manea, preotul satului, mergând pe la cei câțiva viticultori cu care mai făcuserăm și data trecută. Am călcat și în căsoaia lui Alexandru Predoană pentru slujbă dar și pentru o degustare. Am lăsat pentru la urmă „insula“ lui nea Ilie Diaconu, pe care are căsoaia și via pe care o îngrijește „ca pe ochii din cap“. Îi spune insulă pentru că așa este, o insulă înconjurată de apele Beicii și unde nu se poate ajunge decât trecând peste o punte. După sfințirea viei, nea Ilie ne-a invitat acasă să gustăm un pelin special. Nu puteam să refuzăm, mai ales că aveam și noi pregătită pentru toți o surpriză. În curtea lui nea Ilie Diaconu (care a împlinit 84 de ani) s-au adunat toți ceilalți: Ioan Dinu (care este și vătaful cetei de călușari din comună), Mihail Gherghina, Nicolae Mihai, Constantin Scorbureanu, viceprimarul localității, și noi, cei de la CJCPCT Olt. În casa nouă, ridicată în curtea lui nea Ilie, am instalat un ecran de proiecție și videoproiectorul și am proiectat filmul realizat aici în urmă cu șase ani. A fost o reală surpriză pentru ei și o încântare pentru noi că am putut să le facem această bucurie. Le-am înmânat fiecăruia dintre ei câte o copie a filmului iar ei au promis că în toamnă vor face o sărbătoare a viei și vinului cum nu s-a mai pomenit, lucru întărit și de Ionel Văduva, primarul comunei.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS