Menu

Pazitul Fantanilor si Iordanitul la Izbiceni

(Izbiceni, 6 - 7 ianuarie)
Legenda spune că Sfântul Ioan Botezătorul, în drumul lui spre Iordan, arunca cenuşă în fiecare fântână pe care o găsea nepăzită, pedepsindu-i astfel pe oameni pentru nepăsarea lor. În noaptea de şase spre şapte ianuarie, în sudul judeţului Olt, în special în zona Izbiceni, au loc două obiceiuri care vin dintr-un trecut necunoscut:  Păzitul fântânilor şi Iordănitul.
Locuitorii din Izbiceni, judeţul Olt, dar şi din alte localităţi de pe malul stâng al Oltului respectă de zeci de ani tradiţia de a-şi păzi fântânile în noaptea dinspre Bobotează spre Sfântul Ion, pentru ca apa să nu le fie spurcată cu cenuşă, cu paie sau bălegar. Urmele obiceiului se pierd în poveştile bunicilor, dar tradiţia e continuată de sătenii din Izbiceni, Olt. „Am 65 de ani şi ştiu obiceiul acesta de când eram mic. Păzim fântâna ca să nu vină cineva să ne prindă când aţipim sau nu suntem atenţi şi să ne arunce paie sau cenuşă în fântână, să nu mai putem iordăni”.
Când întunericul a acoperit Izbiceniul, lângă fântânile aşezate la colţ de uliţă se înalţă un cort, din ce găseşte fiecare prin curte. În mijlocul cortului tronează godinul, o sobă făcută din fier, care îi ajută pe „paznicii fântânii“ să reziste peste noapte în frig pentru a înfrunta duşmani necunoscuţi. Lângă cortul improvizat este aşezat grătarul pe care se vor perpeli cârnaţii trandafiri, fleicile de carne proaspătă sau afumată, şunca, pâinea făcută în casă şi, uneori chiar murăturile. Găleata cu vin stă la piciorul mesei de lemn iar bărbaţii se îndeamna unul pe altul să ia iniţiativa de a umple paharele sau se rânduiesc în această îndeletnicire.
După ora 12,00 noaptea o parte din cei ce păzesc fântâna respectivă pleacă pe uliţă şi urează la mulţi ani celor care poartă numele de Ion sau Ioana. Toţi îi aşteaptă cu porţile deschise, bucuroşi şi mulţumiţi că nu au fost ocoliţi de colindători. Înainte cei mai cu dare de mână luau cu ei şi lăutari. Acum se mulţumesc cu obiecte care fac zgomot (tigăi, castroane). Au cam dispărut lăutarii. La corturile improvizate muzica vine acum de la casetofoane sau, de cele mai multe ori de pe calculator.
Dimineaţa, cetele de copii pleacă cu Iordănitul pe uliţa lor sau chiar şi pe la rudele de pe alte uliţe. Cu găleata cu apă din fântâna în care s-a aruncat apă sfinţită în ziua de Bobotează şi cu o legătură de busuioc, copiii Iordănesc pe toţi cei care doresc spunând „Ura! Ura! Ura! Să trăieşti Ioane!“.
În schimbul urării şi Iordănitului copiii primesc bani.
„Mâine (de Sfântul Ion) e mai frumos: după ce se face Iordănitul şi lumea merge la biserică, facem iar mîncare, iar aici, în faţa porţii, se adună toată familia şi toti vecinii, îi serbăm pe Ioni şi petrecem iar, până seara. Nimic nu mai este însă ca odinioară. Bătrânii s-au dus unul câte unul, luând cu ei câte o părticică din farmecul sărbătorii iar copiii iată, astăzi nu pot să meargă cu Iordănitul că sunt la şcoală. Cât era Ceauşescu de tiran, copiii tot stăteau în vacanţă până pe 10 ianuarie şi prindeau toate sărbătorile, puteau să meargă dimineaţa să Iordănească pentru că numai ei pot merge cu Iordănitul!”.
Chiar dacă par unul dintre multele motive de petrecere ale oltenilor, Păzitul fântânilor şi Iordănitul de la Izbiceni rămân un obicei păstrat cu sfinţenie cu toate că din ce în ce mai puţini oameni ca înainte participă la el. Cei care îl păstrează însă ca obicei îi respectă rânduiala chiar dacă, aşa cum mărturisesc cei care păzesc fântânile astăzi nu mai vine nimeni să spurce apa din ele. Este ultima petrecere din seria sărbătorilor începută în anul anul iar oamenii din Izbiceni petrec. Ei ştiu că de poimâine începe munca iar ei nu glumesc nici cu petrecerile dar nici cu munca. Pentru că la Izbiceni se munceşte aproape tot anul la sere şi solarii. Din greu. Dar şi cu rezultate pe măsură.

Citeşte mai departe ...

Iordanitul la Brastavatu

Brastavatu - 7 ianuarie

La fel ca şi în localităţile de pe malul stâng al Oltului, şi pe malul drept, la Brastavăţu se păstrează obiceiul Iordănitului.Gospodarii îi aşteaptă pe copiii care vin cu Iordănitul să le stropească păsările şi vitele din gospodărie cu apă luată din fântâni în care s-a aruncat apă sfinţită la biserică sau chiar cu aghiazmă. Cu porţile larg deschise, bucuroşi şi mulţumiţi că nu au fost ocoliţi de colindători gospodari fac daruri copiilor care umblă cu Iordanul.
Tinerii o pun de o petrecere pentru că Sfântul Ion este nu numai una dintre marile sărbători creştine dar şi prilej pentru cei care poartă numele de Ion, Ioana sau derivate ale acestora să petreacă din noapte până în noapte. Aceasta este de fapt şi ultima sărbătoare, cea care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. După care, acolo, în sudul judeţului Olt începe munca pentru că aici, majoritatea sunt agricultori şi/sau crescători de animale.
Un fapt inedit în cadrul acestui obicei este acela în care cete de colindători vin în cimitir, acolo unde aproape dinainte de a se lumina femeile - mai în vârstă sau mai tinere – vin să aprindă lumânări la mormintele celor dispăruţi şi care în această zi ar fi trebuit să petreacă, sărbătorind numele Sfântului Ion. Cetele colindă pe la mormintele celor care au purtat numele de Ion sau Ioana, iar acolo unde găsesc femeile venite la mormintele celor plecaţi din această lume primesc daruri constând în fructe, pâine, cozonac, vin sau chiar şi bani.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS