Menu

Trifonul viilor la Carlogani

Luna februarie, în limbaj popular, poartă numele de Făurar. Probabil de la faptul că oamenii începeau a-şi pregăti uneltele pentru anul agricol care urma să înceapă. În basmele româneşti există un personaj care se numeşte Faur şi care era un fierar cu puteri supranaturale ce confecţiona unelte vrăjite.
Făurarul, adică luna februarie, este socotită fratele cel mic al lunilor anului, asta pentru că are 28 sau 29 de zile.
Pe 1 februarie este sărbătorit Sfântul Mucenic Trifon, născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sfântul Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244). Atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sfântul Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi. Toate acestea, sfântul le-a îndurat cu răbdare. În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În zona Olteniei sărbătoarea de la 1 februarie este numită Trifonul sau Trif Nebunul iar în popor există credinţa că el are putere asupra începutului de primăvară şi este cunoscut drept cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni, de nebunie.
La 1 februarie, în ziua de pomenire a Sfântului Trifon se practică o serie de ritualuri, pentru asigurarea protecţiei livezilor de pomi fructiferi şi a viilor. Trifonul este considerat mai mare peste câmpuri, stăpânul absolut al insectelor. Este o sărbătoare restrictivă la care nu participă decât bărbaţii.  Preotul slujeşte la capul viei făcând rugăciuni. Înainte de asta însă, preotul blesteamă gângăniile: „(...) Vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”
După aceste cuvinte preotul stropeşte pe deasupra viei cu busuiocul udat cu apă sfinţită şi binecuvântează via să aibă rod bogat.
„O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie: gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor.
Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează.
Pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor de viţă-de-vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantaţiilor şi afumau via cu o cârpă aprinsă, spre a feri via de pătrunderea forţelor malefice.“
În sudul Olteniei ritualul de pregătire a viei pentru noul sezon este cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor.
Sfântul Trifon era sărbătorit după obiceiul locului în mai multe feluri. În unele locuri, viticultorii şi pomicultorii posteau în această zi şi chemau preotul să le stropească cu agheazmă viile şi livezile pentru ca acestea să fie ferite de insecte dăunătoare, de forţe malefice, de grindină, de secetă şi chiar de nerodire. În altele, era un nou prilej de sărbătoare, mai ales că nu mai fusese nici un altul de la Sfântul Ion încoace. La noi, la olteni, care nu scăpăm nici un prilej pentru a o pune de o petrecere, Sfântul Trifon este prilej de mare sărbătoare. Bineînţeles că lucrul acesta se întâmplă în zonele viticole, acolo unde vinul este în cantităţi mai mari. Şi pentru că vinul nu se bea niciodată de unul singur, oltenii „pun mână de la mână“ şi, după ce fiecare merge la via sa şi face ritualul pe care l-a moştenit din moşi strămoşi, se adună la câte unul dintre ei şi fac o mică petrecere, prilej de a se întrece în calitatea vinurilor pe care le au. Spun vinurilor pentru că, mai toţi au mai multe soiuri de viţă iar vinul se pune, obligatoriu separat.


Pe vremuri, atunci când vinul se ţinea în „căsoaie“, pe dealuri, acolo unde se aflau viile, proprietarii de vii se adunau şi, lângă focurile aprinse în „capul” viilor întindeau mese îmbelşugate, stropite din plin cu vinuri pe alese din butoaiele puse la păstrat în „căsoaie“ sau în beciuri. De multe ori erau aduşi şi lăutari, atunci când grupul avea dare de mână.
Prin anul 2002-2003 Centrul Cultural Olt iniţiase această acţiune la Vitomireşti, localitate vestită pentru vinurile ce se produc aici. Tăvălugul privatizărilor însă se rotea şi la noi aşa că în anii următori Societatea vini-viticolă se şi vânduse iar interesul local pentru sărbătoare a căzut brusc. Împreună cu Visi Ghencea, directorul de atunci al instituţiei, am hotărât ca sărbătoarea de Sfântul Trifon să o facem itinerantă, prin localităţile sau zonele mai bogate în vii, pentru a trezi interesul oamenilor pentru un obicei care pe timpuri le salva viile de dăunători. Aşa se face că în anul 2006, la 1 februarie, am poposit cu Trifonul la Cârlogani, o zonă bogat viticolă, cu soiuri de viţă de vie care vin din adâncul istoriei şi care cresc numai acolo: Cârloganca sau Băldoaia, cum i se mai spune, este o viţă care dă un vin foarte rar şi, bineînţeles, foarte bun.
Acolo, am mers prin câteva vii şi am refăcut obiceiul. Interesant de semnalat este faptul că oamenii ştiau despre acest obicei dar nu îl mai practicaseră. Am cunoscut la Cârlogani oameni dedicaţi viei dar şi credinţelor, tradiţiilor şi obiceiurilor: Cristian Manolache, inginer horticol cu mare pasiune pentru îngrijirea corectă a viei, Mihail Gherghina, Ioan Dinu, care este şi vătaf de căluş, Ilie Diaconu, un bărbat de 78 de ani, încă în putere şi tânăr în gândire. Am realizat atunci un film documentar despre ce se întâmplă la Cârlogani de Sfântul Trifon. Despre cât de mult respectă oamenii via şi cum o îngrijesc, un an întreg, ca pe propriul copil. Pentru că viile de la Cârlogani sunt vii nobile şi necesită foarte multă atenţie şi îngrijire. La acestea, oamenii din Cârlogani adaugă şi dragoste. Multă dragoste.
Anii următori am mers la Ianca-Potelu, o altă zonă, alte soiuri de viţă de vie, alţi oameni dăruiţi. Aici, Mirel Pascu, primarul comunei a adunat o serie de oameni destoinici care, împreună cu preotul din Ianca şi cu Ion Irimin de la Potelu am mers în câmp şi am refăcut obiceiul despre care nu mai ştia nimeni. Le-am prezentat filmul făcut la Cârlogani şi am făcut şi la ei un altul. Le-a plăcut atât de mult ideea încât au spus că o vor păstra şi perpetua de atunci încolo. Până la urmă, rostul şi rolul nostru, al celor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt este acela de a reînvia tradițiile și obiceiurile ce odinioară erau atât de importante în viața satului tradițional.
La 1 februarie 2013 am revenit, după șapte ani, la Cârlogani. Am vrut să vedem dacă oamenii locului au continuat ce începuseră cu noi în 2006. Am avut surpriza plăcută să constatăm că acest lucru chiar se întâmplase. Din păcate, inginerul horticol Cristian Manolache părăsise această lume. Pe restul, i-am găsit aproape neschimbați, doritori de vorbă bună și de prieteni. Am făcut obiceiul împreună cu Cristian Manea, preotul satului, mergând pe la cei câțiva viticultori cu care mai făcuserăm și data trecută. Am călcat și în căsoaia lui Alexandru Predoană pentru slujbă dar și pentru o degustare. Am lăsat pentru la urmă „insula“ lui nea Ilie Diaconu, pe care are căsoaia și via pe care o îngrijește „ca pe ochii din cap“. Îi spune insulă pentru că așa este, o insulă înconjurată de apele Beicii și unde nu se poate ajunge decât trecând peste o punte. După sfințirea viei, nea Ilie ne-a invitat acasă să gustăm un pelin special. Nu puteam să refuzăm, mai ales că aveam și noi pregătită pentru toți o surpriză. În curtea lui nea Ilie Diaconu (care a împlinit 84 de ani) s-au adunat toți ceilalți: Ioan Dinu (care este și vătaful cetei de călușari din comună), Mihail Gherghina, Nicolae Mihai, Constantin Scorbureanu, viceprimarul localității, și noi, cei de la CJCPCT Olt. În casa nouă, ridicată în curtea lui nea Ilie, am instalat un ecran de proiecție și videoproiectorul și am proiectat filmul realizat aici în urmă cu șase ani. A fost o reală surpriză pentru ei și o încântare pentru noi că am putut să le facem această bucurie. Le-am înmânat fiecăruia dintre ei câte o copie a filmului iar ei au promis că în toamnă vor face o sărbătoare a viei și vinului cum nu s-a mai pomenit, lucru întărit și de Ionel Văduva, primarul comunei.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS