Menu

Govia la Garcov

Autor: Valeru Ciurea Autor: Valeru Ciurea

Unul dintre obiceiurile de primăvară care se mai păstrează încă în sudul județului Olt este Govia. Conform DEX, Govia este „O datină în dimineața zilei de Sfîntul Gheorghe, când 3-4 flăcăi, uneori cu un lăutar, șezând într-o căruță trasă de 2-4 cai cu clopoței, împodobită cu ramuri de salcie și de stejar, străbat satul cîntând și chiuind cu ploștile de vin în mînă.“
Govia este întâlnită în mai multe localități din zona fostului județ Romanați și are, ca tip de desfășurare, două modele; unul este modelul de sărbătoare, așa cum a fost el pomenit și refăcut în localitatea Vădastra de către Dumitru Liceanu și Ionel Cococi, iar un altul, cel mai probabil fiind și cel de la care s-a pornit, obicei de evocare a morţilor printr-un ritual sărbătoresc, așa cum se întâmplă la Orlea, Gura Padini și Gârcov. Din modelul Vădastra s-au inspirat și locuitorii din Vișina Veche atunci când au inițiat acolo Govia (ei spun că au reluat obiceiul, dar nu avem informațiile necesare).
Poate de aceea diferă și ziua desfășurării Goviei, cea de sărbătoare se ține(a) la Florii iar cea de comemorare la Sfântul Gheorghe.
După unele informații,  obiceiul Goviei este atestat de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Pentru zona Vădastra, acolo unde fetele și femeile ofereau pentru Govie cele mai frumoase obiecte pe care le lucraseră peste iarnă în casă, fie ele ii, ştergare sau scoarţe, această zi era una festivă. Era prima oportunitate din an pentru a-și prezenta public ceea ce lucraseră, știut fiind faptul că fiecare femeie lucra în casă obiecte cu modele unice pe care nu le arăta nimănui până când nu erau gata. Așa se și explică bogăția de modele de pe iile, boscelele sau scoarțele romanațene.
Govia era, deasemenea, și un bun prilej pentru fetele de măritat pentru a-și prezenta zestrea. Și pentru că serbările câmpenești nu erau așa de dese ca acum, toată comunitatea participa la eveniment.
În toate localitățile studiate există mai multe elemente comune. Unul dintre acestea este modul în care o ceată de băieți numiți „Garanți“ mergea din casă în casă și aduna obiectele care, la Vădastra sau Vișina Veche, poartă numele „Odoare” adică obiecte cu valoare de reprezentare pentru fata care le dăruia spre răscumpărare: ii, scoarțe, marame, perne, batiste, ștergare sau bijuterii. Uneori era chiar un mod subtil de a face publică relația dintre fata care a dăruit „odorul“ și băiatul care îl răscumpăra, un fel de logodnă neoficială dar în văzul întregii comunități.
În seara premergătoare sau în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, „Garanții“ mergeau în pădure, tăiau crengi de salcie cu care împodobeau una sau mai multe căruțe în care urmau să strângă „Odoarele“ sau, după caz, fotografiile înrămate ce urmau a fi strigate în Govie.
Rolul magic de protecţie şi de alungare a spiritelor rele al ramurilor verzi de salcie mai persistă şi astăzi, iar în credinţa populară Sfântul Gheorghe a rămas apărătorul tuturor. De aceea, în ziua sărbătorii, se împodobesc porţile gospodăriilor, uşile caselor şi căile de trecere cu ramuri verzi de salcie pe care oamenii le aduc sfințite de la biserică sau la iau de pe malurile râurilor. Flăcăii garanți erau însoțiți de lăutarii pe care îi tocmiseră nu numai pentru eveniment ci pentru toate evenimentele de peste an, fie ele horele obișnuite sau obiceiurile locale. Flăcăii își asumau, în fața lăutarilor, plata acestora pentru toate aceste petreceri ce urmau a se întâmpla peste an. Trecerea spre și de la pădure se făcea, bineînțeles, cu strigături şi veselie, anunțându-se astfel Govia ce urma să se defășoare a doua zi. Cu căruțele împodobite cu salcie și însoțiți de taraful de lăutari, „Garanții“ străbăteau apoi uliţele satului, adunând „odoare“ ce urmau a se striga la Govie.
Într-o poiană, căruțele erau apoi așezate una lângă alta formând o scenă improvizată care era decorată și cu „odoarele“ adunate din sat, un fel de expoziție extraordinară cu cele mai frumoase și valoroase lucrări de artă populară.
După ce suflarea satului se întorcea de la biserică și mâncau în familie, cu toții mergeau la spectacol. Erau alternate cântecele lăutarilor cu reprize de strigat „odoarele“ (Vădastra, Vișina), sau tablourile (Orlea, Gârcov, Islaz). Urcaţi pe scena improvizată din căruțe, flăcăii ridicau „odoarele“ în mâini şi strigau: „Al cui e?“ (Gârcov, Orlea, Gura Padini) sau „Al cui e acest odor/ Să vie c-un polişor“ (Vădastra, Vișina Veche).
Fetele sau femeile care dăruiseră „odorul“ veneau și îl răscumpărau. Uneori, flăcăii de însurat, care „erau în vorbă“ cu una dintre fete, veneau ei și răscumpărau „odoarele“. Se strângea astfel o sumă de bani cu care erau plătiți lăutarii.
Pentru ca sărbătoarea să fie și amuzantă, uneori „garanții“ luau (fără voia proprietarilor) obiecte neîngrijite din unele gospodării și „le strigau“ și pe acestea, de data aceasta numindu-l pe proprietar. Uneori, tot pentru distracție, erau strigați în Govie și copii mici, „Garanții“ ridicându-i în brațe și strigând „Al cui e?“, spre deliciul publicului.
La Gârcov, Orlea, Gura Padini sau Islaz, rudele celor morți de tineri în anul premergător Goviei, pentru care au dăruit la Govie fotografii înrămate, vin şi le răscumpără. Uneori, în momentul returnării fotografiei, cineva evocă în câteva cuvinte pe cel dispărut însă, de cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă în tăcere, ca într-un moment de reculegere.
După ce erau strigate toate „odoarele“ sau, după caz, fotografiile înrămate ale celor morți, se pornea hora satului la care participau, la început, toţi sătenii, cu mic cu mare, după care rămâneau la joc doar flăcăii și fetele de măritat, cele care dăruiseră „odoare“ și cu ajutorul cărora, prin răscumpărare, se adunaseră banii necesari plății lăutarilor. Uneori, „Garanții“ nu adunau suficienți bani pentru a plăti lăutarii pentru un an întreg și atunci, diferența se cuantifica, la finele anului, în grâne sau chiar animale cu care lăutarii erau răsplătiți.

înapoi la partea de sus