Menu

Botezul cailor

Slătioara-Olt, 6 ianuarie

Obicei reluat la Slătioara în judeţul Olt imediat după revoluţie, dar iniţiat cu foarte mulţi ani înainte de 1989. Obiceiul a rezistat în timp şi datorită faptului că locuitorii comunei Slătioara dar şi ai comunelor învecinate sunt cunoscuţi ca mari iubitori şi crescători  de cai.
Astfel de obiceiuri există şi la Ghimpeţeni dar de o amploare mai mică, la Studiniţa, dar cu altă desfăşurare şi altă modalitate de abordare.
Obiceiul botezului cailor are loc după ce la bisericile ai căror preoţi sunt Marin Bica şi Eugen Durac are loc sfinţirea apelor iar lumea ia apa sfinţită în sticle sau găleţi pentru a o duce acasă şi a o folosi în gospodărie.
La începuturi, obiceiul de la Slătioara nu se desfăşura într-un cadru organizat. Proprietarii de cai se întâlneau la nunţi sau alte evenimente ale comunităţii, unde deţinătorii de astfel de animale, îi împodobeau cu panglici multicolore, ciucuri, le împleteau coamele, cozile, le puneau clopoţei iar câte unii le  curăţau copitele, le dădeau chiar cu cremă neagră, iar mai târziu chiar cu bronz de culoare albă. Nu se reuşea să se facă o ierarhizare, drept pentru care au încercat să mai găsească şi altceva care să atragă atenţia şi implicit să ducă la declararea celui mai puternic sau mai frumos exemplar. Unii mergeau până acolo încât la astfel de întreceri îşi aduceau chiar ei contribuţia, fie mergând călare pe cal, în picioare sau, cum era cazul unora mai îndrăzneţi, atunci când mergeau înaintea alaiului de nuntaşi, când ajungea la casa miresei sau a mirelui - depinde din partea cui era tocmit - sărea cu calul peste porţile mari de la intrarea în curte. Alţii nu acceptau, când le venea rândul să plece la armată, să primească în dotare cal de la unităţile militare, ci îşi satisfăceau stagiul militar cu harnaşamentul şi propriul lui cal.
Cu certitudine, înainte de 1945 oamenii îşi botezau animalele şi păsările de prin curte pentru a fi ferite de boli sau de „necuratul“.
După 1989 slătiorenii au reluat obiceiul, legându-l din nou de biserică, mergând în fiecare an de Bobotează (6 ianuarie) cu caii pentru a fi botezaţi de către preotul satului. După ce preotul termină slujba de Bobotează, după ce binecuvântă apa şi credincioşii prezenţi, trece şi botează şi pe proprietarii de cai împreună cu animalele lor.
După botez, pe strada care trece prin faţa bisericii, organizau întreceri cu caii, pe care îi înscriau la proba de viteză, la tracţiune, şi bineînţeles, concursul de frumuseţe care consta în cel mai frumos animal, cel mai îngrijit şi mai împopoţonat (panglici, ciucuri, clopoţei, zăbale, hamuri ţintate cu nasturi de alamă etc.
Din anul 2007 locul de desfăşurare s-a mutat pe izlazul localităţii, sau în Glod aşa cum numesc cei mai bătrâni dintre localnici, spaţiul în care are loc competiţia.
Justificarea alegerii noului loc în detrimentul centrului comunei a fost şi faptul că numărul celor prezenţi este atât de mare încât acolo, în centrul localităţii, dacă locaţia s-ar fi păstrat, nu ar fi putut să încăpă nici măcar a treia parte din cei prezenţi.
Participă la eveniment concurenţi din mai toate localităţile limitrofe şi nu numai: Salcia, Găneasa, Izvoru, Brâncoveni, Piatra Sat, Enoşeşti, Criva, Dranovăţu, Pleşoiu şi bineînţeles de Slătioara.
După ce se întocmesc listele cu cei care se înscriu pe fiecare probă în parte, ordinea participării în cadrul probei fiind dată de ordinea înscrierii, se trece la concursul propriu-zis.
La proba de viteză, pe o distanţă de aproximativ 800 de metri de drum pietruit, se întrec în serii de câte patru călăreţi, câştigător de serie fiind declarat cel care a trecut primul linia de sosire. Finala la această probă şi podiumul, se stabileşte în urma întrecerii dintre câştigătorii de serii, astfel încât ocupanţii primelor trei locuri primesc drept recompensă o anumită sumă de bani, funcţie de sponsori dar şi de bugetul alocat pentru acest obicei.
Proba de tracţiune, cea mai dură dintre ele, presupune tractarea unei căruţe umplută „cu moţ“ cu nisip, căruţă căreia organizatorii au grijă să-i fie înfrânate toate cele patru roţi. Câştigător este declarat calul care reuşeşte ca într-un barem de 60 de secunde să tracteze atelajul încărcat pe o distanţă cât mai mare. În tot acest timp, nici unul dintre combatanţi (deţinător de animal), nu are voie să folosească biciul sau alt obiect cu care să-şi lovească animalul, folosindu-se pentru încurajare şi dirijare doar îndemnurile verbale şi hăţurile. Orice abatere de la aceste reguli, atrage după sine descalificarea celui care a uzitat de ele.
Pentru ca atmosfera să fie mai plăcută, se mai recurge şi la unele momente hilare, de improvizaţie, care se constituie în adevărate momente de veritabil umor instantaneu, atunci când câte unul care are un cal  un pic mai mare decât  o „oaie“, se pune singur în locul calului în ham, spre deliciul celor prezenţi, sau mai vine câte unul cu vreun măgar îmbrăcat cu costum de Moş Crăciun, cu căciuliţă şi pled asortate în culorile moşului, care se plimbă ţanţoş cu ei de dârlogi, spre a etala frumuseţea animalului, ori îşi încearcă şi el norocul la cea mai grea probă, spre buna dispoziţie a celor prezenţi.
După ce probele s-au încheiat şi cei mai meritorii au intrat în posesia premiilor (banilor), toată lumea se îndreaptă spre corturile amplasate din timp pe marginea drumului şi în imediata apropiere a locului de desfăşurare a concursului, spre a cinsti o cană de vin fiert, special adus, un mic şi o sticlă de bere.

înapoi la partea de sus