Menu

“Oltenii &… Restu’ Lumii” editia a XX-a 2014

SECTIUNEA CARICATURA

Biblioteca Judeţeană a fost gazda a două expoziţii de caricatură, organizate în cadrul Festivalului Naţional de Umor „Oltenii şi... restu’ lumii”, semnate Gabriel Bratu din Craiova şi Costel Pătrăşcan, din Brăila.
Gabriel Bratu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România.
In expozitie a participat cu 30 de lucrari, tema expozitiei fiind “Off-uri”.
În cadrul vernisajului „Istoria literaturii române. Erată”, caricaturistul Costel Pătrăşcan şi-a prezentat lucrările într-un mod original, folosindu-se de un videoproiector şi însoţind fiecare imagine proiectată cu explicaţii tematice savuroase; efectul umoristic bazat pe principiul complementarităţii a avut succes deplin la public.
La eveniment a fost prezent şi Daniel Iancu, cel care a oferit publicului un moment muzical, bilingv.

In festival au mai participat si caricaturiştii Cătălin Mihalache şi Gogu Neagoe, acestia facand caricaturi pe loc publicului doritor.
Seara, la Centrul Cultural Eugen Ionescu, caricaturistul Costel Patrascan si Daniel Iancu, au avut un spectacol, inedit in orasul nostru, de muzica si caricatura sub titulatura „Ochiul şi Timpanul”.
Referent de specialitate,
Ristina Baboi

Media

înapoi la partea de sus