Menu

Judetul Olt la cea de-a treia editie a Targului de Turism al Olteniei Recomandat

Autor: Valeru Ciurea Autor: Valeru Ciurea
Consiliul Județean Olt, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt, Școala Populară de Arte și Meserii Slatina, Ansamblul Profesionist „Doina Oltului“ și Muzeul Județean de Istorie Slatina alături de Primăria Caracal și Liceul Tehnologic Izvoarele au realizat la Centrul Multifuncțional din Craiova, în cadrul celei de-a III-a ediții a Târgului de Turism al Olteniei, unul dintre cele mai interesante standuri. Meșterii populari Dumitru Liceanu (Tezaur Uman Viu), Ionel Cococi, Ștefan Trușcă, Olguța Alexandrina Filip, Alexandru Stan și Radu Vasile au făcut demonstrații ale meșteșugurilor lor pe toată durata târgului, fapt ce a atras numeroși vizitatori dornici nu numai să vadă ci și să încerce să lucreze alături de meșteri. Numeroasele și variatele materiale de prezentare, atât ale Oltului cât și ale zonei istorice Romanați au făcut cunoscută (și apreciată!) această parte de țară care poartă numele de Județul Olt. Dar nu numai aceste lucruri au atras publicul ci și prestația membrilor Ansamblului Profesionist „Doina Oltului“ și produsele aduse de olteni la târg spre degustare: prune uscate de la Leleasca, pâine de sărbătoare (de la Liceul Tehnologic Izvoarele - Secția panificație), turtă și șuncă oltenească și vinul de Sâmburești.
Standul Oltului a fost vizitat, la deschiderea târgului de către oficialități: Ion Prioteasa - președintele Consiliului Județean Dolj, Mihail Genoiu - primarul Craiovei însoțiți de o suită oficială și de scriitorul Mircea Dinescu. În cea de-a doua zi a târgului am avut surpriza să fim vizitați de prietenii noștri de la Centrul Cultural Român din Vidin, în frunte cu Ivan Todorov, președintele acestui Centru. Participarea la Târgul de Turism al Olteniei devine pentru județul Olt o rampă de lansare în turism, în special turism cultural dar reprezintă și o foarte bună modalitate de a ne face cunoscut potențialul și deschiderea către legături benefice din punct de vedere cultural și turistic cu alte entități atât din zona Olteniei cât și la nivel național și internațional.
înapoi la partea de sus