Buckle

01

Adresa:

Str. Manastirii nr.1A, Slatina

02

Telefon:

0349/409270

03

Email

cjcpctolt@yahoo.com

GOVIA la Doanca

GOVIA la Doanca

Imprimare Email
(0 voturi)

În cea de-a doua zi de Paști a anului 2018 am poposit la Doanca, unul dintre satele aparținătoare comunei Tia Mare pentru a studia felul în care se desfășoară aici obiceiul „Govia“, obicei întâlnit în mai multe localități din zona fostului județ Romanați.

Aici, la Doanca, ritualul după care se desfășoară obiceiul nu diferă de cel din celelalte localități: o ceată de flăcăi numiți „Garanți“ merge din casă în casă, cu două-trei zile înainte de eveniment, și adună tablouri de familie, care înfățișează atât persoane în viață cât și persoane trecute în lumea de dincolo. Tot „Garanții“ sunt cei care taie crengi de salcie cu care împodobesc „Govia“, scena improvizată pe căruțe (sau, cum a fost anul acesta o remorcă de tractor).

Pe vremuri, flăcăii garanți își asumau, în fața lăutarilor, plata acestora pentru tot evenimentul, inclusiv pentru Hora Satului care încheia ziua. Acum, primăria, prin primarul Virgil Gulie, este cea care sprijină sărbătoarea, prin plata soliștilor și lăutarilor care participă la întreținerea atmosferei de sărbătoare. Este un lucru demn de toată lauda pentru că altfel, obiceiul nu s-ar putea susține, costurile unor astfel de ansambluri, tarafuri sau soliști depășind puterea garanților de a le acoperi, chiar dacă, anul acesta au fost adunate nu mai puțin de o sută treizeci de tablouri care au fost ulterior răscumpărate cu sume cuprinse între 5 și 10 lei fiecare. Este foarte adevărat că pe lângă aceste tablouri au fost recuperați de la garanți și foarte mulți copii aduși fie de părinții sau bunicii lor, fie „furați“ de unii dintre garanți, tocmiți special pentru asta.

„Garanții“ ridică în brațe tablourile sau copiii și strigă „Al cui e?“, iar membrii familiei căruia îi aparține vine și îl răscumpără.

Toate acestea se derulează în timp ce atmosfera este întreținută de lăutarii și soliștii angajați.

Unul dintre momentele așteptate de cei aproximativ o mie de săteni adunați la eveniment a fost evoluția Ansamblului folcloric „Alunelul“ al localității Tia Mare, condus de către dăruitul instructor Iancu Gulie.

Aș vrea să menționez aici și numele garanților care își asumă, an de an, responsabilitatea continuității obiceiului: Viorel Gălan, Florin Raicu, Adrian Raicu, Georgian Raicu, Gabriel Răduț, Gabriel Popa, Marius Mihăilă, Adrian Vasile, Sabin Preda, Cosmin Mulțescu, Alin Popa și Marius Vicșoreanu.


Lasă un comentariu

Press enter to search
Press enter to search
Buckle

The ultimate experience

The power for creating a better future is contained in the present - You create it by creating a good present.

(+1) 300 345 8000
info@buckle.pro
St New York, NY 10001

Opening Hours

Mon - Fri
9:00 am to 18:00 pm
Saturday
9:00 am to 16:00 pm
Sunday
Closed

CEO's Words

CEO

The theme is clean and crisp, yet it's genuinely sophisticated when it comes to the number of design tools offered with it and the flexibility.

CEO's Signature

Get Connected