Buckle

01

Adresa:

Str. Manastirii nr.1A, Slatina

02

Telefon:

0349/409270

03

Email

cjcpctolt@yahoo.com

Botezul cailor si concursul de cai de la Slatioara, 2016

Botezul cailor si concursul de cai de la Slatioara, 2016

Imprimare Email
(0 voturi)

Primăria localității Slătioara din județul Olt, alături de sponsorii tradiționali și de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt și-au dat mâna

spre a  împlini, pentru a douăzeci și treia oară, o frumoasă inițiativă pornită cu, iată, aproape un sfert de secol în urmă: concursul de cai, cu proba de frumusețe și proba de tracțiune. În urmă cu doi ani, o a treia probă, proba de viteză, a fost scoasă din concurs în urma unor incidente repetate.
La începuturi, obiceiul de la Slătioara nu se desfăşura într-un cadru organizat. Proprietarii de cai se întâlneau la nunţi sau alte evenimente ale comunităţii, unde deţinătorii de astfel de animale le împodobeau cu panglici multicolore, ciucuri, le împleteau coama, coada, le puneau clopoţei, iar câte unii le curăţau copitele, le dădeau cu cremă neagră, iar mai târziu chiar cu bronz de culoare albă. Nu se reuşea să se facă o ierarhizare, drept pentru care au încercat să mai găsească şi altceva care să atragă atenţia şi implicit să ducă la declararea celui mai puternic sau mai frumos exemplar. Unii mergeau până acolo încât la astfel de întreceri îşi aduceau chiar ei contribuţia, fie mergând călare pe cal, în picioare sau, cum era cazul unora mai îndrăzneţi, atunci când mergeau înaintea alaiului de nuntaşi, când ajungea la casa miresei sau a mirelui - depinde din partea cui era tocmit - sărea cu calul peste porţile mari de la intrarea în curte.
Cu certitudine, înainte de 1945 oamenii îşi botezau animalele şi păsările de prin curte pentru a fi ferite de boli sau de „necuratul“.
Din 1993 slătiorenii au reluat obiceiul, legându-l din nou de biserică, mergând în fiecare an de Bobotează (6 ianuarie) cu caii pentru a fi botezaţi de către preotul satului după care organizau concursul de cai.
Din anul 2007 locul de desfăşurare s-a mutat pe izlazul localităţii, sau în Glod aşa cum numesc cei mai bătrâni dintre localnici, spaţiul în care are loc competiţia.
Justificarea alegerii noului loc în detrimentul centrului comunei a fost şi faptul că numărul celor prezenţi era din ce în ce mai mare încât acolo, în centrul localităţii, dacă locaţia s-ar fi păstrat, nu ar fi putut să încăpă nici măcar a treia parte din cei prezenţi.
Așadar, 6 ianuarie 2016. Comuna Slătioara, județul Olt. La invitația primarului Savu Ciocârlan, iubitorii de animale din Slătioara, Balș, Caracal, Piatra Olt, Pleșoiu, Drăgășani, Berevoiești-Argeș, Câmpulung, s-au adunat la marginea comunei pentru a-și conduce caii spre locurile fruntașe la acest concurs dar și pentru a-i prezenta celor aproape o mie de spectatori veniți special pentru acest obicei păstrat an de an.
Tradiționalul botez al cailor a fost făcut anul acesta de cei trei preoți ai comunei: Marin Bica de la parohia Slătioara I (care este și cel care a revitalizat obiceiul după 1990), Eugen Durac de la parohia Slătioara II și Marinel Mustățea de la parohia Salcia. Imediat după slujba de sfințire a apelor de Bobotează, preoții au venit, îmbrăcați cu straiele preoțești și au botezat caii și pe proprietarii acestora.
Doru Crețu, din partea organizatorilor, a fost interfața între concurenți și juriu. Pentru a nu se crea disensiuni, organizatorii au împărțit concurenții, ca și în anii trecuți, în două secțiuni: autohtoni și invitați. S-au înscris în concurs peste 20 de cai. În urma celor două probe din concurs au fost desemnați câștigătorii: la proba de frumusețe, la secțiunea autohtoni  locul I a fost obținut de Fulga Marian; locul II de către Ciocîrlan Augustin; locul III de către Chitucea Gigi, iar mențiunea de către Covaci Mihăiță.
La proba de tracțiune (o căruță încărcată cu nisip, cu toate roțile înfrânate), locul I a fost obținut de către Fulga Marian; locul II de către Covaci Mihăiță; locul III de către Nedelcu Ion, iar mențiunea de către Chitucea Gigi.
La secțiunea invitați, la proba de frumusețe locul I a fost obținut de Butoi Solomon; locul II de Dumitra Viorel; locul III de către Butoi Eugen, iar mențiunea de către Fischer Mihai. 
La tracțiune, locul I a fost câștigat de către Ciobanu Viorel; locul II de către Danciu Constantin; locul III de către Moraru Claudiu, iar mențiunea de către Nechifor Bebe.
Și pentru că vremea a ținut și cu organizatorii și cu participanții, adică a fost ceva zăpadă și puțin ger (nu cel obișnuit, al Bobotezei!), mai toți cei prezenți au băut un vin fiert și au mâncat câțiva mici, cum se cade la o astfel de sărbătoare.


16 comentarii

  • pg 1

    pg 1

    02 Iulie 2020 ~ Link la comentariu

    Thanks for your own effort on this web site. My niece really loves managing investigation and it is easy to understand why. I know all concerning the powerful medium you produce efficient guidance on your web blog and foster response from visitors on that concept and our own child is being taught a whole lot. Enjoy the remaining portion of the year. You are carrying out a remarkable job.

  • supreme hoodie

    supreme hoodie

    30 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    My wife and i have been so cheerful Edward could finish up his inquiry because of the precious recommendations he acquired from your own blog. It is now and again perplexing to just possibly be giving away guidelines the rest might have been trying to sell. We really do understand we need the blog owner to give thanks to for that. The specific explanations you've made, the simple blog menu, the relationships your site make it easier to engender - it's most terrific, and it's leading our son in addition to the family recognize that that subject matter is satisfying, and that is really pressing. Many thanks for all!

  • goyard

    goyard

    27 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    My husband and i ended up being quite fortunate when Ervin managed to finish up his analysis from the precious recommendations he had from your very own web pages. It is now and again perplexing just to continually be freely giving guides most people could have been selling. And we figure out we have the blog owner to give thanks to for this. Those explanations you have made, the straightforward blog navigation, the friendships you will give support to instill - it's most superb, and it's really making our son and our family understand that matter is awesome, which is extremely fundamental. Thank you for the whole thing!

  • curry shoes

    curry shoes

    16 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    I am glad for writing to make you know what a useful discovery our girl obtained going through your web page. She realized so many pieces, not to mention how it is like to have a very effective coaching heart to let the rest just comprehend various impossible matters. You actually surpassed her expected results. Thanks for churning out the precious, safe, revealing and even cool thoughts on the topic to Kate.

  • vans shoes

    vans shoes

    13 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    I in addition to my pals appeared to be examining the nice information and facts found on the blog and the sudden came up with an awful suspicion I never thanked the web blog owner for those strategies. All the young men happened to be for this reason excited to learn all of them and have certainly been loving these things. Appreciation for really being quite thoughtful and then for obtaining some fantastic subjects millions of individuals are really needing to learn about. Our sincere regret for not expressing gratitude to earlier.

  • stephen curry shoes

    stephen curry shoes

    09 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    I am just writing to make you understand what a really good experience my wife's princess experienced going through your webblog. She picked up too many issues, most notably what it's like to possess an awesome helping style to make the mediocre ones smoothly know various specialized things. You truly did more than readers' expectations. Thank you for coming up with those essential, healthy, educational and in addition fun tips about that topic to Julie.

  • balenciaga shoes

    balenciaga shoes

    06 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    I am also writing to let you understand what a superb experience my cousin's daughter experienced visiting your webblog. She discovered so many things, with the inclusion of what it is like to possess an ideal giving character to get many others with no trouble grasp a variety of advanced topics. You undoubtedly did more than our desires. Many thanks for presenting those beneficial, trustworthy, informative not to mention fun tips about this topic to Mary.

  • kobe 11

    kobe 11

    04 Iunie 2020 ~ Link la comentariu

    I simply wanted to appreciate you once more. I'm not certain the things that I would have used without these creative concepts documented by you on this topic. It seemed to be a horrifying scenario in my opinion, however , being able to view a new well-written manner you processed the issue made me to jump for contentment. I'm grateful for the support and thus wish you recognize what a powerful job you're carrying out teaching many others via your blog. I know that you haven't got to know all of us.

  • balenciaga sneakers

    balenciaga sneakers

    28 Mai 2020 ~ Link la comentariu

    I want to show some appreciation to you just for bailing me out of such a instance. Because of checking through the world-wide-web and seeing tricks that were not powerful, I assumed my life was done. Being alive without the presence of solutions to the issues you have sorted out through this short article is a crucial case, as well as the ones which might have in a negative way affected my entire career if I had not encountered your site. The mastery and kindness in handling every part was excellent. I am not sure what I would have done if I hadn't encountered such a solution like this. I am able to at this time look forward to my future. Thanks for your time very much for this reliable and amazing guide. I won't hesitate to refer the sites to anyone who needs to have care about this area.

  • longchamp handbags

    longchamp handbags

    26 Mai 2020 ~ Link la comentariu

    I together with my friends have been reviewing the excellent recommendations from your web page then then came up with a horrible suspicion I had not thanked the web site owner for them. Most of the men appeared to be so thrilled to read them and have undoubtedly been making the most of these things. Thanks for genuinely very thoughtful and then for opting for this form of perfect subject areas millions of individuals are really desperate to learn about. My personal honest apologies for not expressing appreciation to earlier.

Lasă un comentariu

Press enter to search
Press enter to search
Buckle

The ultimate experience

The power for creating a better future is contained in the present - You create it by creating a good present.

(+1) 300 345 8000
info@buckle.pro
St New York, NY 10001

Opening Hours

Mon - Fri
9:00 am to 18:00 pm
Saturday
9:00 am to 16:00 pm
Sunday
Closed

CEO's Words

CEO

The theme is clean and crisp, yet it's genuinely sophisticated when it comes to the number of design tools offered with it and the flexibility.

CEO's Signature

Get Connected